• Zeci de persoane au murit în Canada pe fondul unui val de căldură fără precedent, care a doborât recordurile de temperatură, relatează BBC.
  • Canada a doborât marți recordul de temperatură pentru a treia zi consecutiv – 49,5 de grade celsius, în Lytton, British Columbia.

Poliția din zona Vancouver a răspuns la peste 130 de decese subite începând de vineri. Cei mai mulți erau vârstnici sau aveau probleme de sănătate, căldura fiind adesea un factor care declanșează decesul.

De asemenea, în nord-vestul SUA s-au înregistrat temperaturi maxime record și au fost înregistrate decese provocate de căldură.

Ce a cauzat valul de căldură din Canada

Căldura din vestul Canadei și al Statelor Unite a fost cauzată de un dom de aer cald static de înaltă presiune care se întinde din California până în teritoriile arctice. Temperaturile au scăzut în zonele de coastă.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

Înainte de duminică, temperaturile din Canada nu trecuseră niciodată de 45 de grade Celsius.

Premierul Columbiei Britanice, John Horgan, a declarat că cea mai călduroasă săptămână pe care a cunoscut-o vreodată provincia a dus la „consecințe dezastruoase”.

Numărul deceselor cauzate de căldură este posibil să crească, deoarece autoritățile locale din mai multe zone spun că au răspuns la incidente de moarte subită, dar încă nu au adunat cifrele.

Numai în Vancouver, se crede că, începând de vineri, căldura a contribuit la moartea neașteptată a 65 de persoane.

„Sunt ofițer de poliție de 15 ani și nu am mai experimentat niciodată volumul de decese subite care au apărut într-o perioadă atât de scurtă de timp”, a declarat sergentul de poliție Steve Addison. Trei sau patru pe zi este un număr normal, a precizat el.

El a spus că oamenii ajungeau la casele rudelor și „le găseau decedate”.

Zeci de ofițeri au fost redistribuiți în oraș, în timp ce volumul crescut de apeluri de urgență a creat o serie de întârzieri și a epuizat resursele poliției.

Medicul legist-șef din Columbia Britanică, Lisa Lapointe, a declarat că în perioada de vineri până luni au fost raportate cu 100 de decese mai multe decât în mod normal.

Satul canadian în care au fost stabilite noile recorduri de căldură

Micul sat Lytton, situat la aproximativ 250 kilometri est de Vancouver, a înregistrat toate recordurile recente de temperatură din Canada.

Locuitoarea Meghan Fandrich a declarat că a fost „aproape imposibil” să iasă afară.

„A fost intolerabil. „Încercăm să stăm în casă cât mai mult posibil. Suntem obișnuiți cu căldura și este o căldură uscată, dar 30 [de grade] este foarte diferit de 47”, a declarat ea pentru ziarul Globe & Mail.

Multe locuințe din Columbia Britanică nu au aer condiționat, deoarece temperaturile sunt de obicei mult mai blânde în timpul lunilor de vară. În zona Vancouver au fost amenajate fântâni cu apă și centre de răcire temporare.

Temperaturi record și în vestul SUA

Luni, în nord-vestul Pacificului american, temperaturile au atins 46,1 de grade Celsius în Portland și 42,2 de grade în Seattle, cele mai ridicate niveluri de la începutul înregistrărilor, în anii 1940, a anunțat Serviciul Național de Meteorologie.

Autoritățile din Washington și Oregon cred că cel puțin 12 decese sunt legate de valul de căldură.

Un medic de la un spital din Seattle a declarat că numărul de pacienți care au sosit cu insolație este comparabil cu cel de la începutul pandemiei COVID-19. Un locuitor din Seattle a declarat pentru AFP că orașul se simte ca un deșert.

Doctorul Jeremy Hess a spus că unii aveau probleme renale sau cardiace, iar un bărbat avea arsuri de gradul trei după ce a mers pe asfalt.

Căldura a fost suficient de intensă încât să topească cablurile, oprind duminică serviciul de tramvai din Portland.

Foto: Portland Streetcar

O companie de electricitate din Spokane, Washington, a indus intenționat pene de curent pentru a face față cererii uriașe de energie electrică, deoarece rezidenții folosesc aparatele de aer condiționat.