• Administrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață două coduri portocaliu de caniculă și furtună.
  • Meteorologii au emis și două avertizări de tip cod galben pentru majoritatea județelor.

Atenţionarea cod portocaliu de caniculă este valabilă în sudul ţării, până pe 1 august. Majoritatea judeţelor au intrat sub o avertizare cod galben de căldură.

Potrivit ANM, pe parcursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă şi duminică, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi, în aceste zone fiind în vigoare o atenţionare cod portocaliu.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Valul de căldură va persista şi la începutul săptămânii viitoare în regiunile sudice şi sud-estice.

În aceeaşi perioadă, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă, în aceste zone fiind cod galben. Temperaturile maxime la scara întregii ţări se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Pe de altă parte, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Prahova şi zona de munte a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată până joi, la ora 23.00.

Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp.

Tot până la ora 23:00. în Maramureş, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi local în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, grindină, aici fiind cod galben. Astfel de fenomene, dar pe arii mai restrânse, vor fi şi în restul teritoriului.