• ANM a emis duminică dimineaţă trei avertizări Cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic.
  • Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.
  • În zona municipiului Bucureşti temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice.

ANM a emis duminică dimineaţă trei avertizări Cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic. Un Cod galben a fost emis pentru intervalul 20 noiembrie, ora 10 – 21 noiembrie, ora 10, perioadă în care va ploua însemnat cantitativ în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zonele montane aferente, până la altitudini de 1700 m. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp. Temporar va ploua şi în restul regiunilor, pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp, iar în Dobrogea şi Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.

Un al doilea cod galben, pentru 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, vizează ninsori moderate cantitativ. Local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali, precum şi în Carpaţii Orientali şi în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm. În zona deluroasă şi montană a Moldovei, precum şi în Carpaţii de Curbură trecător vor fi şi precipitaţii mixte şi izolat se va depune polei.

Al treilea cod galben, pentru perioada 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, priveştte intensificări ale vântului în sudul Olteniei şi în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55…60 km/h şi izolat de peste 70 km/h în zona costieră. Local şi temporar vor mai fi intensificări ale vântului şi în Muntenia şi Moldova, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

În zona municipiului Bucureşti temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice. Cantităţile de apă acumulate vor fi în medie de 20…30 l/mp. Vântul va sufla în general moderat (viteze de până la 40…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.