Sari la continut
Meteo

ANM anunță o perioadă cu soare și temperaturi de până la 17°C. Diminețile rămân reci, cu minime de până la -9°C în centrul țării

  • Mâine soarele urcă maximele la 10°C în vest și la 8°C în Capitală.
  • Vremea devine calmă și însorită pentru cel puțin o săptămână.
  • În weekend ai parte de vreme frumoasă, dar cu dimineți reci.
  • Primele zile de martie aduc vreme caldă, cu maxime de până la 17°C.

Se apropie primăvara, iar vremea ține pasul. ANM anunță o perioadă lungă, cu vreme însorită și maxime din ce în ce mai mari. Astfel că, treptat, te vei bucura de zile cu 17°C. Până atunci, să te îmbraci mai bine dimineața și seara.

După o lungă perioadă cu vreme capricioasă, te bucuri de o vreme mult mai blândă în perioada următoare.

Ziua de mâine aduce soare în toată țara, temperaturi de până la 10–12°C în partea de vest, însă dimineața trebuie să te îmbraci destul de bine. Vor fi temperaturi negative în toată țara și chiar -7 până la -9°C dimineața prin zona de centru.

În Capitală, te bucuri de vreme frumoasă atât mâine, cât și în weekend, temperaturi în creștere de la o zi la alta, până la 12°C la amiază, însă și în Capitală temperaturile rămân ușor negative dimineața.

În weekend, vremea bună nu va fi doar în Capitală, ci și în restul țării. Duminică vor fi 15°C în partea de vest. Amiezile vor fi însorite, nopțile vor fi și ele din ce în ce mai plăcute.

În primele zile din martie, poate chiar până spre 10 martie, ne așteaptă mult soare, fără precipitații. Temperaturile vor depăși poate chiar și 17°C în sud și vest. Iarna pare departe de România în acest moment, însă mare parte din Câmpia Rusă este acoperită de un strat gros de zăpadă, iar aceste rezervoare de aer rece ar putea aduce, din când în când, surprize.

Etichete: ANM, bucuresti, martie, primăvară, prognoza meteo, temperaturi, vreme romania