ANM: Prognoza meteo pentru perioada 8 – 12 ianuarie 2021, în București. Duminică se va depune strat de zăpadă de maxim 10 centimetri

ANM: Prognoza meteo pentru perioada 8 ianuarie - 12 ianuarie 2021, în București. Duminică se va depune strat de zăpadă de maxim 10 centimetri Sursa Foto: Mediafax / Andreea Alexandru
  • Vremea va fi închisă și se va răci accentuat.
  • Sâmbătă, 9 ianuarie 2021, va ninge slab, iar vântul va sufla slab și moderat.
  • Între 10 ianuarie 2021 și 11 ianuarie 2021 va ninge și se va depune strat de zăpadă, neuniform, de 8-10 centimetri.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru București, pentru intervalul 8 ianuarie 2021 – 12 ianuarie 2021.

ANM a emis și o avertizare de COD galben de ninsori abundente în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură, începând de vineri ora 12:00 până sâmbătă la ora 4:00. Sunt vizate 15 județe.

Meteo București: vineri, 8 ianuarie 2021, ora 10:00 – sâmbătă, 9 ianuarie 2021, ora 08:00

Vremea va fi închisă și se va răci accentuat. Temporar se vor semnala precipitații, în general moderate cantitativ pe parcursul zilei, când se vor înregistra 8-10 l/mp, izolat peste 12 l/mp.

Ziua va ploua, iar mai ales din orele serii ploile se vor transforma treptat, în lapoviță și ninsoare (slabă cantitativ).

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 0-1 grad Celsius.

Vremea în București: sâmbătă, 9 ianuarie 2021, ora 08:00 – duminică, 10 ianuarie 2021, ora 08:00

Vremea va fi în general închisă, iar cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului și din nou spre sfârșitul acestuia, trecător va ninge slab.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3-4 grade Celsius, iar cea minimă între -2 și -1 grad Celsius.

Meteo București: duminică, 10 ianuarie 2021, ora 08:00 – luni, 11 ianuarie, ora 08:00

Cerul va fi noros și temporar va ninge în general moderat cantitativ. Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8-10 centimetri.

Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări noaptea, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 35-45 km/h. Temperatura maximă va fi de 1-2 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad Celsius.

Vremea în București: luni, 11 ianuarie 2021, ora 08:00 – marți, 12 ianuarie, ora 08:00

Vor fi înnorări și temporar se vor semnala precipitații. Ziua va ninge, iar noaptea vor fi precipitații mixte și se va depune polei.

Temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 35-45 km/h.

Temperatura maximă va fi de -1-0 grade Celsius, iar cea minimă între -2 și -1 grad Celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.