- 15 județe se vor afla, sâmbătă, sub avertizare Cod galben de ploi, vijelii și grindină.
- Disconfortul termic se va menține ridicat, sâmbătă și duminică, pe alocuri în zonele de câmpie.
15 județe se vor afla, sâmbătă, sub avertizare Cod galben de ploi, vijelii și grindină. În rest, disconfortul termic se menține accentuat, iar la începutul săptâmânii viitoare se extinde.
Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben. Sâmbătă între orele 12.00 – 22.00, în zona Carpaților Occidentali, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul Banatului, Crișanei, Maramureșului, precum și în nordul și vestul Transilvaniei, dar pe arii mai restrânse.
Codul galben vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș.
Disconfortul termic se va menține ridicat, sâmbătă și duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptâmânii viitoare va fi în intensificare și extindere.
Cum va fi vremea în Bucureşti
Meteorologii au anunțat sâmbătă prognoza specială pentru București. De la amiază până seara, vremea se va menține călduroasă, cu disconfort termic ridicat. În zilele următoare disconfortul termic se va accentua.
Sâmbătă între orele 12.00 – 22.00, vremea se va menține călduroasă, cu disconfort termic ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade.
În zilele următoare disconfortul termic se va accentua.