• Meteorologii au emis miercuri seara avertizări Cod galben de averse, vânt şi descărcări electrice.
  • Una dintre avertizări vizează municipiul Bucureşti şi este în vigoare până la ora 20.15.

Meteorologii au emis miercuri seara avertizări Cod galben de averse, vânt și descărcări electrice, valabile în Capitală și în județele Ilfov, Călărași și Ialomița.

Potrivit ANM, una dintre avertizări vizează municipiul București și este în vigoare până la ora 20.15.

Se vor semnala frecvente descărcări electrice, izolat grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului, averse ce vor acumula 10-15 l/mp, cu precădere în vestul și în nordul orașului.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

O altă avertizare, în vigoare până la ora 20.30, se referă la localitățile Voluntari, Buftea, Chitila, Otopeni, Măgurele, Chiajna, Gruiu, Bragadiru, Balotești, Afumați, Domnești, Moara Vlăsiei, Clinceni, Mogoșoaia, Ciorogârla, Cornetu, Găneasa, Dragomirești-Vale, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Nuci, Corbeanca, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu din județul Ilfov.

De asemenea, avertizarea vizează și localitatea Belciugatele din județul Călărași și localitățile Urziceni, Fierbinți-Târg, Manasia, Dridu, Jilavele, Bărbulești, Adâncata, Armășești, Movilița, Sinești, Roșiori, Maia, Moldoveni, Drăgoești, Ciocârlia, Borănești din Ialomița.

În aceste zone se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului, averse ce vor acumula 15-20 l/mp.