• Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de furtuni şi grindină, ce vizează toată ţara.
  • Sunt aşteptate cantităţi de apă ce vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat.

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul şi nord-vestul ţării, apoi, marţi şi marţi spre miercuri (24 şi 24/25 august) mai ales în centru, nord-est, sud-vest şi în zonele montane.

Vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi pe intervale scurte sau prin acumulare 20…40 l/mp.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Miercuri şi joi, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în sudul, centrul şi estul ţării.

Prognoza meteo specială pentru Bucureşti: vremea se menţine călduroasă

Până miercuri dimineaţă, temperaturile vor continua să fie ridicate în Capitală şi vor ajunge până la 33 de grade, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie în prognoza specială pentru Bucureşti.

În intervalul marţi ora 3.00 – miercuri ora 10.00, vremea se va menţine în general frumoasă şi va fi călduroasă după-amiaza, în Bucureşti.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă de marţi (24 august) va fi de 32…33 de grade, iar cele minime vor fi de 16…19 grade.