• Administrația Națională de Meteorologie a publicat o atenționare meteorologică care vizează zona Dobrogei.
  • Cinci județe se află sub atenționare meteorologică de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.
  • Codul galben este valabil până duminică la ora 8.00.

Cinci judeţe se află, începând de sâmbătă dimineaţă, sub alertă Cod galben de ploi puternice. Avertizarea este în vigoare până duminică dimineaţă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, sâmbătă, alertele meteo precedente şi a emis un Cod galben de ploi pentru judeţele Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.

De sâmbătă ora 10.00 până duminică la ora 8.00, în sudul, estul şi centrul ţării va continua să plouă, iar în sud-est ploile vor fi însemnate cantitativ şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 35…40 l/mp în sud-estul Munteniei şi în sudul Dobrogei.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Ploi, în general moderate cantitativ (10…20 l/mp) se vor semnala local în restul Munteniei şi pe arii restrânse în Oltenia şi sudul Moldovei.

În regiunile sud-estice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45…55 km/h.