- În capitală ploile apar după-amiaza, iar mâine maxima nu trece de 17°C.
- Un front atmosferic rece aduce ploi și o răcire cu 10°C în toată țara.
- Prima parte a săptămânii viitoare aduce soare, însă diminețile vor fi reci.
Începi weekend-ul cu vreme schimbătoare. Ieri te-ai bucurat de până la 29 de grade, dar azi ai nevoie de umbrelă în jumătate de țară. Până mâine, în toată țara, temperaturile revin la normal.
Advertisment
Temperaturi de vară înlocuite de frig și ploi
Ne-am bucurat de o săptămână foarte caldă. Au fost mai multe zile în care maximul a ajuns la 29 de grade și chiar începutul zilei de azi va fi unul destul de însorit și cald. În schimb, un front rece, bine organizat, va cuprinde treptat țara dinspre nord, așa că temperaturile scad în acele regiuni cu 10 grade, în timp ce în partea de sud și de centru a țării, în fața acestui front, vor fi ploi de vară, tunete, fulgere și poate chiar grindina.
Și în capitală ne așteaptă un început de zi însorit și plăcut, însă după-amiaza și spre sare nu scăpăm de ploi, iar vântul prinde putere și în București. Din fericire, acest front atmosferic rece va traversa țara destul de repede. Încă de mâine ne vom bucura de soare în partea de nord, de centru și de est, în timp ce prin Oltenia și Banat s-ar putea să mai apară câteva reprize de ploaie, mai ales dimineața. În schimb, vântul continuă să sufle destul de tare prin partea de est și de sud.
Recomandări
Dacă aruncăm o privire și către săptămâna viitoare, începutul va fi unul însorit, dar cu dimineți răcoroase. Treptat, începând de miercuri, temperaturile cresc din nou și ajung, la final de săptămână, până la 25 de grade.
Citește și
Partenerii noștri