• Potrivit directorului ANM, Crăciunul din 2020 va avea parte de o vreme ușor peste normalul perioadei.
  • În următorii ani, indiferent de anotimpul în care ne vom afla – inclusiv iarna – vor alterna perioadele de temperaturi calde cu cele reci, a spus Elena Mateescu.

Crăciunul din acest an nu va fi unul cu prea multă zăpadă. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a spus că vom avea parte de o vreme ușor peste normalul perioadei.

Este posibil ca și decembrie, așa cum arată estimările la acest moment să fie o lună mai caldă decât în mod obișnuit, luând în considerare faptul că, așa cum arată informațiile la acest moment, putem să contăm pe temperaturi peste mediile climatologice ale fiecărei săptămâni în aproape toată țara, cu cele mai mari abateri în special în partea de sud, în partea de vest, nord-vest a țării și vorbim de săptămâna 7-14 decembrie, care anticipează abateri termice mai mari de 3,5 grade Celsius față de normalul acestei săptămâni.

Acest lucru pare să fie semnalul până în jurul datei de 28 decembrie. Săptămâna 21-28 decembrie păstrează același semnal – temperaturi ușor peste medii în toate regiunile și precipitații peste norme în regiunile extracarpatice și în rest normale”, a afirmat Elena Mateescu, directorul ANM, la Digi 24.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI