- Amiezi calde, dimineți reci și vreme uscată. Toate definesc „vara indiană” la final de octombrie.
- Azi e cea mai frumoasă zi a săptămânii. Următoarele ore aduc 25°C în sud.
- O răcire de durată se va produce de duminică, dar ploile rămân deficitare.
Prima zi a săptămânii aduce mult soare și vreme anormal de caldă. Poți să lași umbrela acasă în următoarele zile și nu te îmbraci foarte gros, dar prin centru și vest vei avea de furcă cu diminețile cețoase.
Cât de cald va fi astăzi
Astăzi, ne așteaptă amiezi foarte calde, dimineți reci și vreme uscată, fără ploi. Temperatura va ajunge până la 25°C în sud. Este apogeul acestei perioade. Mâine va fi puțin mai răcoare.
Restul săptămânii va aduce variații ale temperaturilor, dar nu foarte mari. Cam toată săptămâna temperaturile vor oscila în jurul a 20°C, mai ales în sud și est. Însă în centru și vest ceața care se va forma dimineața ar putea persista până la prânz. În aceste zone, în cazul în care se formează ceață, maximele ar putea fi ceva mai mici.
Totuși, temperaturile la nivel național vor rămâne peste normal până la finalul săptămânii. O schimbare va apărea undeva duminică, iar din ultimele prognoze, se pare că va fi de durată, adică începutul lunii noiembrie, poate chiar prima jumătate, va fi mult mai rece decât în mod obișnuit.