• Vremea va fi rece pentru această dată în regiunile extracarpatice și local în restul teritoriului.
  • Sunt așteptate averse în a doua parte a zilei.
  • În Capitală, cerul va fi mai mult noros și, temporar, va ploua.

Vremea în țară

Vremea se va menține în general instabilă şi răcoroasă, chiar rece pentru această dată în regiunile extracarpatice și local în restul teritoriului. La munte, în sudul, estul și, parțial, centrul țării, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, vor fi și descărcări electrice, se vor acumula cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp și pe arii restrânse 25…30 l/mp, iar vântul va avea unele intensificări. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în a doua parte a zilei. Vor fi condiții de grindină.

În masivele montane înalte, la altitudini de peste 1800 m, se vor semnala precipitaţii mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 11…12 grade Celsius în Moldova și estul Transilvaniei și 20…21 de grade Celsius în vestul țării, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 11 grade Celsius. Izolat, vor fi condiții de ceață.

Vremea în București

Vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros și, temporar, va ploua. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 14…16 grade Celsius, iar cea minimă de 9…10 grade Celsius, potrivit ANM..

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN