• Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 10 grade Celsius, iar cele minime între -4 și 3 grade Celsius
  • În Transilvania, în Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în zona subcarpatică a Olteniei și a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi
  • În București, după-amiază va ploua, iar la noapte vor fi precipitații mixte

Cum va fi vremea în România

Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a țării, mai însemnate cantitativ în zona montană și în centrul teritoriului, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

La munte va continua să ningă și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte important deja depus, transmit meteorologii.

În Transilvania, în Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în zona subcarpatică a Olteniei și a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în prima parte a intervalului local în vestul, sud-vestul, estul, sud-estul țării, precum și în zona montană înaltă, precizează ANM.

Potrivit prognozei meteo, temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 10 grade, iar cele minime între -4 și 3 grade.

Cum va fi vremea în București

Vremea va fi în continuare închisă și rece pentru această dată. Îndeosebi din orele după-amiezii, temporar se vor semnala precipitații. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar noaptea, mixte, potrivit ANM.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade, anunță meteorologii.