• Temperaturile se mențin scăzute în jumătatea de sud-est a țării.
  • Temperaturi mai ridicate, chiar peste media anuală sunt prognozate în Banat și în Crișana.
  • O scădere a temperaturilor se va înregistra și în Capitală.

Vremea în România

Vremea va fi rece în regiunile extracarpatice, precum și în estul Transilvaniei, chiar geroasă dimineața în jumătatea de nord a Moldovei și în depresiuni. În restul teritoriului valorile termice se vor situa ușor peste cele caracteristice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade Celsius în nordul Moldovei și în jurul a 10 grade Celsius în Banat, iar cele minime, în general, între -6 și 2 grade Celsius.

Cerul va fi temporar noros pe parcursul zilei, dar spre seară și noaptea aria nebulozității și a precipitațiilor se va extinde, astfel că acestea se vor semnala în jumătatea nordică a țării și izolat în rest.

Vremea la munte

La munte va ninge, în Moldova, Dobrogea și Muntenia vor predomina ninsorile, în Banat și Crișana vor fi mai ales ploi, iar în celelalte zone precipitații mixte. Pe arii restrânse se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări pe crestele montane. Pe suprafețe mici, mai ales dimineaţa, se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Cerul, variabil în extremitatea de nord-vest a țării, va avea înnorări și se vor semnala precipitații, cu precădere pe parcursul zilei, în rest. Acestea vor fi mai ales sub formă de ninsoare la munte și în Moldova, predominant ploi în Banat și Oltenia și mixte în rest. Pe arii restrânse se va forma polei.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -7 și 2 grade, ușor mai scăzute în depresiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sud-est. Dimineața și mai ales noaptea vor fi condiții să se formeze ceață, potrivit ANM.

Vremea în București

Cerul va avea înnorări, mai persistente ziua, iar temporar va ploua, iar dimineața sunt șanse să ningă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade Celesius, iar cea minima de -5…-3 grade Celsius.