• Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil la senin, cu nori de plafon jos şi ceaţă pe arii restrânse în primele ore în Oltenia, Muntenia, Moldova şi izolat în Transilvania şi Dobrogea
  • În București, vremea va fi deosebit de caldă pentru începutul lunii ianuarie, cu valori termice nocturne mult mai ridicate decât în intervalul precedent
  • În București, temperatura maximă va fi de 11-12 grade Celsius, iar cea minimă de 4-5 grade Celsius

Meteo în România

Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii ianuarie, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade Celsius, cu cele mai mici valori în estul Transilvaniei, iar minimele vor fi de la -5 și – 4 grade Celsius în depresiunile din nord-vest şi centru până la 8…9 grade pe litoral, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil la senin, cu nori de plafon jos şi ceaţă pe arii restrânse în primele ore în Oltenia, Muntenia, Moldova şi izolat în Transilvania şi Dobrogea.

Noaptea, în regiunile din sudul şi din estul ţării, precum și în zonele montane aferente, aria de nebulozitate se va extinde, ceaţa se va semnala local şi pe alocuri vor fi ploi slabe sau burniță, potrivit ANM.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Vântul se va intensifica treptat la munte, în special în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h şi în sudul Banatului, cu viteze de 55 – 65 km/h, iar în celelalte zone va sufla slab și moderat, izolat cu uşoare intensificări.

Meteo în București

În București, vremea va fi deosebit de caldă pentru începutul lunii ianuarie, cu valori termice nocturne mult mai ridicate decât în intervalul precedent.

Cerul va fi mai mult senin, însă în primele ore ale dimineții și cu precădere noaptea va fi nebulozitate joasă şi se va forma ceață, asociate spre sfârşitul intervalului cu burniţă.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11-12 Celsius grade, iar cea minimă de 4 – 5 grade Celsius.