• Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei
  • La munte va ninge, în sudul și în estul Transilvaniei, în Moldova, precum și în Oltenia și local în Muntenia
  • Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade C

Vremea în țară

Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei, când se vor semnala precipitații în regiunile sud-vestice și sudice, local în cele centrale și pe arii restrânse în rest.

La munte va ninge, în sudul și în estul Transilvaniei, în Moldova, precum și în Oltenia și local în Muntenia vor fi perioade în care se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, care vor favoriza formarea poleiului.

În celelate regiuni vor fi mai ales ploi. Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, izolat consistent.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade C, iar cele minime între -8 și 2 grad Ce. Pe parcursul nopții vor fi condiții să se formeze ceață.

Vremea în București

Cerul va fi noros, iar în prima parte a intervalului temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ, sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie.

Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade C, iar cea minimă va fi de 1…2 grade C, ușor mai coborâtă în zona preorășenească.