• Meteorologii ANM anunță că vremea va fi rece și instabilă.
  • Ploile vor avea și caracter torențial.
  • În București, vor fi înnorări și va ploua moderat cantitativ.

Vremea în țară

Vremea va fi rece și instabilă, cu înnorări temporar accentuate și averse însoțite pe alocuri de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse, cu precădere în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, 50…70 l/mp. Izolat vor fi condiții de grindină. La altitudini de peste 1700…1800 m, trecător vor mai fi și precipitații mixte, dar ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent.

Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi în partea a doua a intervalului pe crestele masivelor sudice (rafale de peste 70 km/h), iar pe alocuri și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în vest, sud-vest, sud-est, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 21 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 13 grade Celsius. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici se va forma ceață.

Vremea în Capitală

În Capitală, vremea va fi instabilă și se va răci. Vor fi înnorări și va ploua moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 9…10 grade Celsius. Presiunea atmosferică va crește în a doua parte a intervalului, potrivit ANM.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK
27 DE CICLIȘTI ROMÂNI MERG LA CAMPIONAT