• Vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească, urmând astfel a se înregistra temperaturi normale pentru această dată
  • Temperaturile maxime se vor încadra între 21-27 de grade Celsius
  • În București, minima va fi de 12-13 grade Celsius

Vremea în țară

Vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească, urmând astfel a se înregistra temperaturi normale pentru această dată. În regiunile vestice, nordice și centrale, vor fi înnorări temporare și mai ales după-amiaza și noaptea, pe suprafețe mici se vor semnala ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei și din nou spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului la munte, viteze mai mari urmând a se înregistra în zona înaltă a Carpaților Orientali, iar la intensități mai mici și în vest, nord și nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 21 și 27 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 16 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile intramontane. Izolat, dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Vremea în București

Vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească, urmând a se înregistra valori termice normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 12-13 grade Celsius, ușor mai scăzută în zona preorășenească. Dimineața vor fi condiții de ceață.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT