- Vremea se va răci accentuat în majoritatea regiunilor.
- Cerul va avea înnorări, mai accentuate ziua, când se vor semnala precipitaţii.
- Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 11 grade Celsius.
Vremea în România
Vremea se va răci accentuat în majoritatea regiunilor, devenind deosebit de rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în depresiuni şi 11 grade Celsius în sud-vestul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 și 4 grade, mai coborâte, spre -9 grade, în estul Transilvaniei. Cerul va avea înnorări, mai accentuate ziua, când se vor semnala precipitații, îndeosebi sub formă de ninsoare în nord-estul și centrul țării, local, mixte, în vest și mai ales ploi în sud-est și doar izolat în rest.
Vremea la munte
La munte va ninge și va continua să se depună strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Orientali. Temporar vântul va avea intensificări în mare parte din țară, în special în prima parte a intervalului, cu viteze mai mari în sud și sud-vest, unde vor fi rafale de 50…70 km/h, dar mai ales în zona montană înaltă, unde vitezele vor depăși 80…90 km/h, iar zăpada va fi viscolită. Noaptea se va semnala brumă pe arii extinse și, izolat, va fi ceață.
Vremea în București
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată. Astfel, temperatura maximă va fi de 7…9 grade Celsius, iar cea minimă de -2…0 grade Celsius, mai scăzută în zona periferică. Cerul va avea înnorări și temporar, mai ales ziua, va ploua. Vântul va avea intensificări în prima parte a intervalului cu viteze, în general, de 45…55 km/h, apoi va slăbi în intensitate. Spre sfârșitul nopții vor fi condiții de ceață și brumă, potrivit ANM.