• Temperaturile maxime se vor încadra între 27…28 de grade Celsius pe litoral și 37 de grade Celsius în Banat și sud-vestul Olteniei.
  • Dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiții de ceaţă.
  • În Capitală, vremea va continuă să se încălzească, iar disconfortul termic va fi în creștere.

Cum va fi vremea în România

Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară la amiază în Banat, Crișana, local în Oltenia și în sud-vestul Munteniei și al Transilvaniei, unde și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în nord-vestul teritoriului și în zona Carpaților Occidentali, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice, spun meteorologii.

Conform prognozei meteo, vântul va avea intensificări de scurtă durată în timpul ploilor și, temporar, în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 27…28 de grade Celsius pe litoral și 37 de grade Celsius în Banat și sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 8…9 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 23…24 de grade Celsius în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiții de ceaţă.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Cum va fi vremea în București

Vremea va continuă să se încălzească, iar disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade Celsius, iar cea minimă de 16…18 grade Celsius.

Cum va fi vremea la munte

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în Carpații Occidentali, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Valorile termice vor fi în creștere față de intervalul anterior, anunță ANM..

Cum va fi vremea la mare

Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi ușor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, în ușoară intensificare ziua. Temperturile maxime se vor încadra între 27 și 29 de grade Celsius, iar cele minime între 19 și 22 de gradeCelsius. Temperatura apei mării va avea valori de 22…24 de grade Celsius, conform prognozei ANM.