• Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării.
  • În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în zonele montane, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ninsoare.
  • În Capitală, valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată.

Vremea în țară

În cea mai mare parte a țării valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în zonele montane și submontane, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe sub formă de ninsoare. Din orele serii, aria de nebulozitate și precipitații va cuprinde treptat jumătatea de sud a teritoriului, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.

În Oltenia și Muntenia la început vor fi mai ales ploi, apoi vor predomina ninsorile, în sudul Banatului și pe arii restrânse în Dobrogea se vor semnala precipitații mixte, iar în sudul Transilvaniei și al Moldovei, precum și în Munţii Banatului, în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va ninge. Pe alocuri se va depune strat de zăpadă, cu precădere în zona deluroasă din sud și la munte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales în a doua parte a intervalului în sudul ţării şi la munte, cu viteze de 40….60 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 9 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade Celsius.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT

Vremea în București

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora, iar în cursul nopţii se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări spre sfârșitul intervalului, când va atinge viteze de 40…45 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…9 grade Celsius, iar cea minimă de 0…1 grad Celsius, potrivit ANM.