METEO. ANM a emis o alertă de ploi, ninsori abundente şi viscol, valabilă până vineri la ora 18.00

Sursa foto: Mediafax

Meteorologii au extins avertizarea Cod galben de ploi, ninsori abundente pentru nordul Olteniei, al Munteniei şi sud-vestul Moldovei până vineri la ora 18.00. Potrivit unei informări meteo, se anunţă ploi şi vânt tot până vineri seară în sudul, estul şi centrul ţării.

Informarea meteo este în vigoare în intervalul miercuri ora 11:00 – vineri ora 18:00 şi anunţă în sudul, estul şi centrul ţării ploi în general moderate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie în sudul, estul, apoi şi în centrul ţării şi mixte la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Pe alocuri, în Moldova şi în zona montană vor mai fi depuneri de polei. Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar pe crestele montane de peste 70…80 km/h.

Avertizarea Cod galben intră în vigoare miercuri la ora 18:00 şi expiră vineri la ora 18:00.

În nordul Olteniei şi al Munteniei, sud-vestul Moldovei sunt anunţate ploi importante cantitativ.

Ploile vor fi importante cantitativ şi se vor acumula peste 35…40 l/mp şi pe arii restrânse 50…70 l/mp.

În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 80…90 km/h şi temporar va fi viscol ce va determina scăderea vizibilităţii.

Prima alertă meteo emisă miercuri de ANM era în vigoare de miercuri ora 17.00 până vineri ora 15:00.