METEO, 15 ianuarie. Se instalează gerul în toată România

ÎN ȚARĂ

Vremea se va răci în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării, unde valorile termice vor fi mai scăzute decât în mod normal la această dată, iar în a doua parte a nopții local va deveni geroasă. În restul teritoriului temperaturile diurne vor fi apropiate de mediile climatologice, dar cele nocturne vor coborî sub acestea, conform ANM.

Temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -13 și -4 grade. Ziua cerul va fi variabil în regiunile sudice și sud-estice și mai mult noros în restul teritoriulului, iar noaptea înnorările vor deveni mai persistente în jumătatea de sud-est, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM),

Va ninge în general slab cantitativ, în zonele montane, local în vest, nord-vest și centru și pe suprafețe mai mici în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua, la munte, îndeosebi la altitudini mari în Carpații Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 65…75 km/h, zăpada va fi spulberată și ninsoarea, trecător, viscolită, iar cu viteze mai mici și pe arii restrânse și în restul teritoriului. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață asociată cu depunere de chiciură, potrivit prognozei meteo.

ÎN BUCUREȘTI

Vremea va fi în general frumoasă și normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil ziua, dar se va înnora noaptea, când trecător vor fi posibile ninsori slabe.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -5 grade.

Exit mobile version