- Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni prognoza meteo în următoarele două săptămâni.
- Vremea va deveni caniculară în multe regiuni ale ţării, iar maximele vor ajunge la 35-36 de grade Celsius, se arată în prognoza pe două săptămâni a ANM.
Cum va fi vremea în Banat
Vremea se va încălzi până în cursul zilei de joi (8 iulie), va deveni caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 36 de grade. Treptat, până la sfârşitul intervalului, maximele termice vor avea tendinţa de scădere spre o medie regională de 31 de grade. Temperaturile minime vor fi în creştere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 20 de grade.
Apoi, până la sfârşitul intervalului de anticipaţie, valorile nocturne vor marca o scădere uşoară, iar media acestora va ajunge la 17…18 grade.
Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi în creştere după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.
Cum va fi vremea în Crişana
Valorile diurne vor fi în creştere până cursul zilei de joi (8 iulie), vremea va deveni caniculară, iar maximele vor avea media în jurul a 35 de grade.
Până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendinţa de scădere spre o medie regională de 30 de grade. Temperaturile minime vor fi în creştere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 19 grade.
Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, valorile nocturne vor marca o scădere uşoară, iar media acestora va ajunge la 16…17 grade.
Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi în creştere după data de 13 iulie, perioadă în care vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.
Cum va fi vremea în Transilvania
Valorile termice diurne vor fi în creştere până cursul zilei de vineri (9 iulie), vremea va deveni călduroasă, iar media maximelor se va situa în jurul a 31 de grade, valoare ce se va menţine, cu uşoare variaţii, până în data de 13 iulie.
După această dată, temperaturile maxime vor avea tendinţa de scădere spre o medie regională de 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în creştere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 16 grade. Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, vor fi variaţii ale valorilor nocturne, iar media acestora va oscila între 14 şi 16 grade.
Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată la începutul primei săptămâni şi după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.
Cum va fi vremea în Maramureş
Valorile termice diurne vor fi în creştere până spre sfârşitul primei săptămâni (9 iulie), vremea va deveni călduroasă, iar media maximelor se va situa în jurul a 33 de grade.
După această dată, temperaturile maxime vor avea tendinţa de scădere, mai accentuată după data de 13 iulie, spre o medie regională de 29 de grade. Temperaturile minime vor fi în creştere, iar până vineri (9 iulie) media acestora va ajunge să se situeze în jurul a 18 grade.
Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, vor fi variaţii uşoare ale valorilor nocturne, iar media acestora va fi în general de 16…17 grade.
Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată la începutul primei săptămâni, dar mai ales după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.
Cum va fi vremea în Moldova
Valorile diurne vor fi în creştere până la începutul celei de-a doua săptămâni (13 iulie), vremea va deveni călduroasă, iar maximele vor avea media de 32…33 de grade.
Până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendinţa de scădere spre o medie regională de 29 de grade. Temperaturile minime vor avea variaţii pe tot parcursul intervalului, cu cele mai ridicate medii, de 19 grade, la mijlocul primei săptămâni şi în jurul datei de 14 iulie şi cele mai scăzute, de 17 grade, în jurul datelor de 10 şi 17 iulie.
Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului şi după data de 14 iulie, când vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.
Cum va fi vremea în Dobrogea
Valorile diurne vor creşte treptat până în data de 13 iulie, când vremea va deveni local călduroasă, iar maximele vor avea media de 31 de grade.
Până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendinţa de scădere spre o medie regională de 29 de grade. Temperaturile minime vor avea variaţii pe tot parcursul intervalului, cu cele mai ridicate medii, de 21 de grade, la mijlocul primei săptămâni şi în jurul datei de 14 iulie şi cele mai scăzute, de 19 grade, în jurul datei de 10 iulie.
Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată mai ales în primele zile ale intervalului, dar şi după data de 15 iulie, când vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.
Cum va fi vremea în Muntenia
Variaţiile temperaturilor diurne vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, vremea menţinându-se călduroasă, izolat caniculară la începutul celei de-a doua săptămâni (13-14 iulie) când media maximelor va urca spre 34 de grade.
Până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendinţa de scădere spre o medie regională de 31 de grade. Temperaturile minime vor avea variaţii pe parcursul celor două săptămâni, cu cele mai ridicate medii, de 19 grade, la mijlocul primei săptămâni şi în jurul datei de 15 iulie şi cele mai scăzute, de 17 grade, în jurul datei de 10 iulie.
Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată în primele zile ale intervalului şi după data de 14 iulie, când vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.
Cum va fi vremea în Oltenia
Pe tot parcursul intervalului, valorile termice diurne vor avea uşoare variaţii, vremea menţinându-se călduroasă, local caniculară în primele zile şi la începutul celei de-a doua săptămâni (12-14 iulie), când media se va situa în jurul a 34 de grade.
Până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendinţa de scădere spre o medie de 32 de grade. Temperaturile minime vor avea variaţii pe parcursul celor două săptămâni, cu cele mai ridicate medii, în jurul a 19 grade, la mijlocul primei săptămâni şi în jurul datei de 15 iulie şi cele mai scăzute, de 17 grade, în jurul datei de 11 iulie.
Probabilitatea de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată după data de 14 iulie, când vor fi posibile averse torenţiale şi cantităţi importante de apă.