• Două incendii de vegetație ard lângă orașul Reno din Nevada
  • Autoritățile au emis ordine de evacuare pentru unii localnici
  • Acum două săptămâni, Reno era în zăpadă


Nevada s-a aprins și nu din cauza încleștării dintre Trump și Biden, încă neterminată acolo. Două incendii mari de vegetație ard lângă orașul Reno, cunoscut pentru cazinourile sale. Incendiul din nordul localității este departe de zonele locuite.

Dar cel din sud este foarte periculos, deoarece flăcările sunt aproape de case. Și din cauza vântului care bate cu 80 de kilometri pe oră, focul se mișcă repede. Autoritățile au cerut localnicilor să plece la loc sigur, dar nu toți au făcut asta. Anita, localnică din Reno, a rămas în urmă să ajute pompierii.


Cred că am ajutat la salvarea casei fiicei mele și casei unui vecin. Când flăcările erau la 10 metri pe proprietate, am luat furtunul și am început să stropesc. Și chiar a ajutat. Apa face minuni împotriva focului„, spune Anita.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Locuitorii din Reno trec printr-un veritabil joc de foc și gheață.
Dacă acum se confruntă cu incendii, acum două săptămâni a nins din abundență. Deloc comun, într-un oraș de deșert.