• Urmează 2 zile cu ploi în aproape toată țara.
  • În capitală, ploile apar la noapte, iar mâine vor fi averse torențiale și tunete.
  • Joi și vineri reapare soarele, dar weekend-ul aduce o răcire simțitoare și ploi.

Norii și ploile pun stăpânire astăzi pe jumătate de țară, însă prin est te mai bucuri de câteva ore cu soare și 28 de grade. Până mâine seară, nici celelalte regiuni nu scapă de ploaie.

Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ în majoritatea zonelor ţării, până joi, la ora 10:00. Pentru unele zone a fost emisă o avertizare cod galben, cantitatea de precipitaţii urmând a depăşi 40 de litri pe metru pătrat.

„Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp”, a transmis ANM.

Recomandări

PREMIUL NOBEL PT. MEDICINĂ
UCRAINA LOVEȘTE CRIMEEA
ISRAEL LUPTĂ SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ
PRIMAR MEXICAN UCIS
UN AN DE RĂZBOI, RESTUL ZILE
UN AN DE RĂZBOI, CÂTE ZILE

În intervalul 10 septembrie, ora 10 – 10 septembrie, ora 21, este cod galben în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod Galben de inundaţii, ce vizează până miercuri, la miezul nopţii, 11 bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea.

Citește și