
- Meteorologii anunță vremea rea pentru sudul, sud-estul şi centrul ţării, până miercuri.
- Vor fi averse, descărcări electrice, vânt, grindină şi vijelii.
- Ploile vor avea şi caracter torenţial.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o informare meteo de vreme rea valabilă pentru sudul, sud-estul şi centrul ţării, până miercuri.
De marţi ora 10:00 până miercuri ora 8:00, în sudul, sud-estul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
TOP ARTICOLE
- VIDEO. Conversația telefonică dintre Macron și Putin, cu 4 zile înainte de invazia în Ucraina, a ajuns în presă
- Sfatul experților. Cum ar trebui să vorbești ca să pari mai sexy, mai inteligent și mai încrezător
- STUDIU. Simptomele variolei maimuței la pacienții din Marea Britanie diferă de cele din focarele anterioare
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp, îndeosebi în estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi în Dobrogea.
Partenerii noștri