- La noapte și mâine, ploile revin treptat în Banat, Crișana și Transilvania.
- În capitală vântul prinde putere după-amiaza, dar nu va ploua, anunță ANM.
- Zilele de Paști aduc vreme însorită și caldă în toată țara. În sud vor fi 25°C.
După 2 zile de vară, lucrurile se mai schimbă puțin. Vei avea nevoie de umbrelă în vest și centru, unde sunt așteptate ploi de vară, însă în restul țării te bucuri de vreme bună. Pentru zilele de Paști, toate veștile meteo sunt excelente.
Advertisment
Începând de la noapte, vremea se mai schimbă puțin. Apar ploi de vară, poate chiar cu tunete și fulgere în partea de vest. Aceste ploi continuă și mâine, în Banat, în Crișana, în Transilvania și la munte, unde maximele scad cu peste 10 grade față de astăzi. Însă, prin Sud și prin Est, chiar dacă vântul prinde din când în când putere după amiază, ne vom bucura în continuare de mult soare.
În Capitală, Vinerea Mare ne aduce vreme destul de bună. Chiar dacă vântul prinde putere după amiaza, ne vom bucura de soare și 20 grade. În schimb, sâmbătă dimineață vor fi ceva mai mulți nori. S-ar putea să apară și câțiva stropi de ploaie.
Recomandări
Însă, în zilele de Paști în toată țara, ne așteaptă vreme însorită și până la 25 grade. Ultimele estimări meteo sugerează că săptămâna viitoare ne vom bucura de soare și de temperaturi peste cele normale.
Citește și
- USR nu acceptă interdicția BEC privind susținerea lui Nicușor Dan. Partidul atacă la ICCJ decizia Curții de Apel
- Cererea pentru vacanțele de Paște este în creștere față de anul trecut. Traian Bădulescu, expert în turism: „Mulți preferă city break-urile, fiindcă va fi o atmosferă comună de sărbători”
- IRSOP: Veniturile prea mici sunt principala sursă de îngrijorare în România. Cât de stresați se simt românii
Partenerii noștri