Prima ninsoare din București. GALERIE FOTO și VIDEO

Luni dimineața a nins pentru prima oară în București în această iarnă. Capitala a fost acoperită cu un strat de zăpadă de câțiva centimetri, care s-a topit însă rapid pe principalele artere de circulație, astfel că traficul auto se desfășoară normal.

Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori pentru București și șapte județe din sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei, valabil de azi de la ora 5.00 până la ora 20.00. În acest interval vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Cantitățile de precipitații vor depăși, pe arii restrânse 15 – 20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40 – 45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și dimineților, potrivit ANM.

Exit mobile version