- Aerul nord-african duce temperaturile la peste 30 de grade Celsius până luni.
- În Capitală te bucuri de soare și temperaturi cu 10°C peste normal.
- Orele amiezilor ar putea aduce ploi torențiale în nord și la munte.
Primul weekend din luna mai aduce vreme ca-n mijlocul verii. În mai multe zone din țară vei resimți la amiază peste 30 de grade Celsius, iar ploile din orele amiezilor nu vor reuși să strice atmosfera.
Advertisment
Te bucuri soare în toată țara, cel puțin până spre amiază. Începând chiar de astăzi, maxima va atinge 29 de grade Celsius. Iar la munte, totuși, spre orele serii, s-ar putea să apară câteva ploi scurte de vară.
Cum va fi vremea mâine?
Vor fi ceva mai multe ploi, în special în partea de nord. În jumătatea de sud, însă, va fi vreme de mijloc de iulie, cu temperaturi resimțite de până la 32-33 de grade Celsius. La fel și în Capitală, temperaturile vor fi de 31-32 de grade Celsius la amiază.
Recomandări
Săptămâna viitoare, chiar dacă începe în aceeași notă, de marți încolo vremea se răcorește din nou.
Citește și
- Programul „Străzi Deschise” este suspendat în weekend-ul alegerilor. Evenimentul revine pe 10 mai cu spectacole și concerte
- Prezența la vot în Diaspora e mult mai mare decât în 2024. Campania electorală s-a încheiat astăzi, la ora 07:00
- Trump va face o paradă uriașă de ziua lui, pe 14 iunie, când Armata americană aniversează 250 de ani. Președintele SUA va redenumi zilele de 8 și 11 mai „Ziua Victoriei”