• În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă.
  • Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 și 37 de grade.
  • La munte, vremea se va încălzi, dar va fi și ușor instabilă.
  • La mare, cerul va fi mai mult senin iar vântul va sufla slab și moderat.

Vremea în România

Valul de căldură se va intensifica. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil și pe alocuri, mai ales după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări ale vântului și averse, posibil cu caracter torențial, în nord-vestul, nordul, centrul țării și la munte. Izolat vor fi vijelii și grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 și 37 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 12 grade în depresiuni și 24 de grade Celsius în Dealurile de Vest și în nordul litoralului.

Vremea în București

Vremea va deveni caniculară, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius.

Vremea la munte

Vremea se va încălzi, dar va fi și ușor instabilă. Cerul va fi variabil și pe alocuri, mai ales după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări ale vântului și averse, posibil cu caracter torențial. Izolat vor fi vijelii și grindină.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Vremea la mare

Vremea va fi predominant frumoasă dar călduroasă, iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi mai mult senin iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 31 de grade Celsius, iar cele minime între 21 și 24 de grade Celsius. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 și 28 de grade Celsius.