Știi de vreme? Maximele ajung la 28°C, dar ai parte de ploi de vară în toate regiunile

Urmează o săptămână cu vreme caldă, în care spui pas hainelor groase, însă trebuie să știi că ploile de vară te vor obliga să iei umbrela cu tine.

Ne bucurăm de mai mult soare azi?

În Capitală soarele și-a făcut apariția. Șansele de ploaie astăzi sunt foarte mici în toată țara. Începând de mâine seară, miercuri și joi ne așteptăm la câteva rafale de ploaie în toată țara. Pe lângă aceste ploi, Cluj, Timișoara și toată partea de vest a țării va avea parte de două zile pline de ploaie, miercuri și joi.

Finalul de săptămâna s-ar putea să rezerve o vreme ceva mai bună. Vom avea temperaturi mari în mare parte din țară, peste 25 de grade.

Exit mobile version