- ANM: Valul de caniculă va persista în România încă 4-5 zile. Cel mai cald va fi în vest, cu 40…41°C.
- Valul de căldură afectează sudul și centrul Europei. Maximele au depășit ieri 42°C.
- 5 țări din sud-estul Europei se află sub cod roșu de temperaturi extreme azi și mâine.
Fie că rămâi în țară sau ai în plan un city-break peste granițe, atenție la caniculă. Ieri s-au înregistrat până la 43 de grade în Turcia europeană, iar aproape jumătate de continent se află și azi sub avertizări de căldură.
Ce temperaturi avem în România?
În această dimineață a fost emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din România, în special pentru cele din sudul și vestul țării. Este un nou val de căldură foarte intens, care persistă, motiv pentru care am și trecut deja de 40 de grade Celsius. Astăzi, în județele din vest și sud, adică zone Olteniei și Banatului, temperaturile au depășit 40 de grade Celsius, poate chiar 42. Nopțile vor fi și ele foarte calde. La orele dimineții s-ar putea să avem chiar 26 de grade Celsius.
Unde fugim de caniculă într-un city-break, peste graniță?
În România nu există zone cu răcoare, pentru că acest val de caniculă persistă pentru o durată mai lungă de timp, probabil până la finalul lunii. În aceeași situație se află și sudul Europei. În această dimineață, mai multe țări au emis și ele un cod roșu de caniculă. În Turcia Europeană au fost 45 de grade Celsius. Putem să ne îndreptăm spre zonele de vest și nord ale Europei, cum ar fi Marea Britanie, Franța sau Olanda unde temperaturile nu depășesc 25 de grade Celsius.