Sudul și estul țării sunt sub Cod galben de ploi, de azi până vineri

Sudul și estul țării sunt sub Cod galben de ploi, de azi până vineri Sursa: Mediafax Foto
  • Ploile vor fi torențiale, în anumite zone
  • Cantitățile de apă vor ajunge, la munte, la 50-70 l/mp
  • Codul Galben expiră vineri, la ora 10.00

Mai multe județe din țară sunt de azi până vineri sub avertizare Cod galben de ploi.

ANM a emis miercuri o avertizare Cod galben de ploi pentru județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Vrancea și Buzău.

Avertizarea intră în vigoare azi la ora 20.00 și este valabilă până mâine, la ora 8.00.

În acest interval, în sudul Banatului, Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei și al Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Conform meteorologilor, ploile se vor muta joi în zona Moldovei.

Astfel, de mâine, de la ora 10.00, până vineri, la ora 10.00, sunt sub avertizare Cod galben județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Covasna, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Argeș și Vâlcea.

În intervalul menționat, în Modova, local în Muntenia, Carpații Meridionali și sud-estul Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova și la munte, 50-70 l/mp.