- În capitală nu plouă până joi, iar vremea se încălzește de la o zi la alta.
- Minivacanța de 1 mai aduce până la 27°C, iar ploile de vară vor fi puține.
- Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului în sudul Banatului.
Începi săptâmâna cu dimineți reci, însă lași umbrela acasă cel puțin până joi. În minivacanța de 1 mai, ANM anunță vreme de vară în mare parte din țară.
Cerul va mai avea unele înnorări în vestul teritoriului, unde izolat, cu probabilitate mai mare în zonele de deal și munte, vor fi ploi slabe, dar va fi variabil spre senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului în sudul Banatului și în zona montană aferentă (în general 50-65 km/h).
Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 22 de grade Celsius, iar cele minime, între 1 și 10 grade Celsius, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, până la -2 grade Celsius. Spre dimineață, pe spații mici se va forma ceață, iar izolat, cu precădere în zonele depresionare, se va produce brumă.
În București, în intervalul luni, 28 aprilie 2025, ora 8.00 – marți, 29 aprilie 2025, ora 8.00, vremea va fi în general frumoasă, dar mai rece decât în mod normal pentru această perioadă.