- Traficul pe Transalpina, între Novaci și Rânca, a fost reluat luni dimineața.
- Circulația a fost oprită duminică din cauza viscolului și a vizibilității foarte reduse.
- Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și cu mașini echipate de iarnă.
Traficul pe Transalpina, între localitățile Novaci și Rânca, a fost reluat luni dimineața, după ce a fost închis din cauza viscolului. Redeschiderea circulației a început la ora 9:15.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova anunță că se poate circula din nou pe DN 67C, pe sectorul montan din județul Gorj. Drumarii le cer șoferilor să circule cu atenție și să aibă autoturismele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă.
Centrul Infotrafic precizează că drumul a fost închis duminică pe tronsonul kilometric 16 – 34+800, între Novaci și Rânca, din cauza vântului foarte puternic. În zonă, zăpada a fost viscolită, iar vizibilitatea a scăzut spre zero. Autoritățile monitorizează în continuare situația din zonă și pot lua din nou măsuri de restricționare a traficului dacă vremea se înrăutățește.