• Trei zboruri au avut întârzieri, iar alte trei au fost redirecţionate spre alte aeroporturi.
  • Ploaia torenţială din Capitală, a făcut imposibilă aterizarea în condiţii de siguranţă, anunţă, marţi, Biroul de Presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
  • Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, traficul aerian a înregistrat perturbări din cauza condiţiilor meteo severe de furtună şi căderi masive de precipitaţii.

Trei zboruri au avut întârzieri, iar alte trei au fost redirecţionate spre alte aeroporturi din cauza
ploii torenţiale din Capitală, care a făcut imposibilă aterizarea în condiţii de siguranţă, anunţă, marţi, Biroul de Presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Trei zboruri au înregistrat întârzieri de până la 30 de minute, iar alte trei curse au fost redirecţionate spre alte aeroporturi, potrivit CNAB.

Potrivit CNAB, traficul a fost reluat în jurul orei 17:00, iar acum se desfăşoară conform programului de zbor, în condiţii de siguranţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cele trei aeronave rerutate, aparţinând companiilor Swiss Air, Fly Dubai şi HiSky se pregătesc să revină pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, mai anunţă CNAB.

Meteorologii au emis o avertizare meteo Cod roşu de ploi şi furtuni în Bucureşti, care a fost valabilă de la ora 17:00 până la 18.30. Au fost averse torenţiale care au depăşit 40…50 l/mp – în zona avertizată s-au acumulat în jur de 50 l/mp. De asemenea, au fost descărcări electrice, grindină de mici şi medii dimensiuni.

Furtuna a creat probleme în Capitală. S-a intervenit pentru degajarea a 25 copaci căzuți pe carosabil şi autoturisme, 12 autoturisme au fost afectate, degajarea a 2 elemente de construcție, evacuare apă de pe 11 străzi inundate, evacuare apă din 27 locuințe şi 11 curți.

Raed Arafat a declarat că au fost peste 120 de solicitări de sprijin din partea populației, menționând că sistemul Ro-Alert și-a făcut treaba.

„Azi s-au dat două mesaje Ro-Alert pe Bucuresti şi Ilfov, inițial fiind anunțat cod portocaliu care ulterior a fost ridicat la cod roşu. Pănă acum sunt peste 120 de solicitări de sprijin din partea populației adresate pompierilor prin 112. Este posibil ca numărul să crească. Cel mai important lucru este că nu avem victime!
Pentru cârcotaşii care comentează mesajele, am pus un scurt film şi câteva poze să vadă de ce se dau mesaje de avertizare. Sunt mai multe străzi inundate, copaci căzuți şi acoperişuri avariate, care puteau produce victime. Dacă o singură persoană a fost salvată de acest mesaj, înseamnă că sistemul Ro-Alert şi-a făcut treaba”, a declarat Raed Arafat.