• Incendiile din Grecia au scăpat de sub control. Flăcări incontrolabile amenință să cuprindă Atena.
  • 52 de pompieri români participă la misiuni de intervenție în țara elenă.
  • Condițiile meteo din această vară au fost cele grave de până acum, de șapte ori mai rău decât în 2012.

Incendiile de vegetație din Grecia au scăpat de sub control, iar flăcările au ajuns la periferiile Atenei, capitala elenă. Până acum au fost raportate 20 de decese provocate de incendii, scrie Bloomberg. Pompierii greci au ordonat, marţi, evacuarea unui district aflat în nordul capitalei Atena, ameninţat de incendii majore, care afectează Grecia pentru a doua oară în această vară.

La solicitarea ofițerului de legătură grec, 52 de pompieri români participă la misiunea pentru limitarea și localizarea unui incediu de pădure care se manifestă în apropierea localității Dadia. În condiții extreme, generate de vântul puternic și temperaturile ridicate, echipajele din România acționează cu 10 autospeciale de stingere pentru limitarea extinderii flăcărilor către comunități.

Cel mai mare incendiu forestier din Grecia arde scăpat de sub control pentru a șasea zi lângă orașul Alexandroupolis din nord-est. Un alt incendiu major de la periferia Atenei a incendiat case, reducând unele la mormane de moloz fumegând și a pătruns în parcul național de pe Muntele Parnitha, una dintre ultimele zone verzi din apropierea capitalei Greciei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Condițiile meteo din această vară au fost „cele mai proaste de când au fost strânse date meteorologice și a fost publicată harta riscului de incendiu în țară”, au declarat oficialii eleni într-o conferință de presă. Părți extinse ale Greciei au fost plasate la nivelul cinci, cel mai mare risc de incendiu, de șapte ori în acest an. Statisticile sunt duble față de 2021, de patru ori față de 2019 și de șapte ori mai mult decât în ​​2012.

Citește și: