• Meteorologii au anunţat pentru luni caniculă în Capitală, cu 35 de grade şi vânt slab.
  • Începând de marţi după-amiază va ploua torenţial, temperatura coboară, însă disconfortul termic se menţine mare.

În intervalul luni ora 10.00 – marţi, ora 9.00, vremea se va menţine călduroasă, caniculară în timpul după-amiezii.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Vântul va sufla slab şi moderat (rafale de până la 30…35 km/h).

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară şi vor fi posibile ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Începând de marţi ora 9.00 până miercuri ora 12.00, instabilitatea atmosferică se va accentua şi mai ales în a doua parte a zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri vor fi înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate.

Temperatura maximă, mai scăzută faţă de ziua anterioară, se va situa în jurul a 32 de grade, însă disconfortul termic se va menţine ridicat.