Meteorologii anunţă că la Bucureşti urmează o perioadă cu caniculă, dar şi cu averse însoţite de descărcări electrice. Avertizarea este valabilă până în partea a doua a săptămânii viitoare.

Meteorologii au redactat două informări care vizează capitala. Astfel, până luni, la ora 9:00, vremea va fi călduroasă, iar după orele amiezii indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi posibil vijelie şi grindină. În intervale scurte de timp se pot acumula cantităţi de apă în medie de 10…20l/mp.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII

Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Apoi, de luni, la ora 9:00, până joi, la ora 21:00 vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în zilele de miercuri şi joi. Temperaturile maxime vor fi în creştere, de la 30 de grade în prima zi până la 35…36 de grade în ultima.

Temperaturile minime vor fi cuprinse îngeneral între 18 şi 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în orele amiezilor şi ale serilor, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.