Vremea în weekend în București: Sunt anunțate ploi torențiale scurte și vânt

Foto: Mediafax Foto
  • Vântul va avea intensificări, dar temperaturile maxime pot atinge 26 de grade
  • Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 10 – 20 l/mp și izolat peste 25 l/mp
  • Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 12 și 14 grade

Meteorologii anunță ploi torențiale, în Capitală, pentru zilele de sâmbătă și duminică. Vântul va avea intensificări, dar temperaturile maxime pot atinge 26 de grade.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în cursul după-amiezelor de sâmbătă și duminică vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 10 – 20 l/mp și izolat peste 25 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi de 23 – 26 de grade, dar pentru luni meteorologii anunță temperaturi maxime mai scăzute, situate în jurul valorii de 20 de grade.

Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 12 și 14 grade.