Weekend-ul vine cu 41°C în cea mai mare pare a țării. În Cluj, oamenii vor fi amendați dacă vor folosi prea multă apă

Căldură mare, mon cher! Vine weekend-ul și cu zile libere, și cu grade multe. 41 de grade Celsius sunt anunțate sâmbătă și duminică pentru cea mai mare pare a țării, iar meteorologii spun că anul acesta va fi cel mai fierbinte an din istorie.

Din cauza căldurii, trenurile vor circula cu viteză redusă. Viteza de circulație a trenurilor va fi redusă cu 20 – 30 km pe oră, pe întreaga rețea feroviară. Asta pentru că temperatura la nivelul șinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, anunță CFR.

Tot din cauza căldurii, în Cluj va curge cu amenzi dacă va curge prea multă apă. Folosirea apei pentru grădinărit, udatul peluzelor sau umplerea piscinelor pun în pericol alimentarea cu apa pentru ceilalți utilizatori din rețea, care pot să rămână fără niciun pic de apă pentru băut, spălat și nevoile casnice de bază. Cei care încalcă noua regulă primesc amenzi: persoanele juridice între 75.000 lei și 80.000 lei, iar persoanele fizice între 25.000 lei și 30.000 lei.

Toate prognozele pe termen lung arată că sudul și estul României se vor confrunta cu o scădere cu 20% a resurselor de apă disponibile, e anunțul făcut de Ministerul Mediului.

Exit mobile version