• A nins în Iordania
  • Localnicii s-au bucurat de zăpadă
  • Cămilele din deşertul din Arabia Saudită au privit și ele destul de confuze fulgii mari de zăpadă

În Orientul Mijlociu, oamenii sunt obișnuiți cu căldura, cu praful din deșert… mai puțin cu zăpada. Dar după mulți ani, a nins și la ei. În Iordania, de exemplu, zăpada a acoperit aproape complet străzile, iar localnicii s-au bucurat de ea ca niște copii.

Mohamad Shahin, localnic: „Este un sentiment minunat, pe care nu îl pot descrie. Am aşteptat foarte mult timp asta. Nu am mai văzut zăpadă de cel puţin 5 sau 6 ani, mai ales în Amman. Este un sentiment de nedescris, sunt aici de la 7 dimineaţa şi mă joc.“

Și în Ierusalim, localnicii au ieşit pe străzi şi au privit ninsoarea. Nu numai oamenii au fost luaţi prin surprindere de acest fenomen. Cămilele din deşertul din Arabia Saudită au privit și ele destul de confuze fulgii mari de zăpadă.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?