Problemele legate de doctoratul ministrului Lucian Bode s-au transformat în România într-un „neverending story”. Universitatea Babeş Bolyai a constatat că doctoratul lui Bode este plagiat, este profund viciat şi a cerut o serie de măsuri, printre care şi retragerea cărţii publicate în baza tezei de doctorat. În replică, Lucian Bode încearcă din răsputeri să blocheze demersurile referitoare la doctoratul său prin instanţele de judecată iar până acum judecătorii nu i-au dat dreptate.

Cum s-a desfăşurat „saga Bode” în cadrul Universităţii Babeş Bolyai, cum a fost analizat doctoratului ministrului prin două decizii ale UBB, cum a „gestionat” ministerul Educaţiei cazul Bode, cine poate să-i retragă doctoratul plagiat al ministrului de Interne şi ce se întâmplă şi cu îndrumătorii plagiatorilor – despre toate acestea şi multe altele afli duminică, de la ora 21.55, de la Daniel David, rectorul Universităţii Babeş Bolyai, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
IA MISS-UL LA 60 DE ANI
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.