Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii. Ce nu e bine să faci astăzi dacă vrei să ai noroc în dragoste

dragobete-mediafax Sursă foto: Mediafax / Cătălina Filip
  • Dragobetele reprezintă o sărbătoare populară, celebrată de români pe 24 februarie.
  • Această sărbătoare este mai veche decât crestinismul.
  • Sărbătoarea inspiră dragoste, iubire, chiar patimă, și te invită să îți declari dragostea în public și să îți găsești perechea.

„Azi e Dragobetele, se sărută fetele”. Dragobetele este o sărbătoare mai veche decât creștinismul, având origini străvechi, și care reprezintă zeul tinereții, al veseliei și al tinereții. Dragobetele mai este cunoscut și ca „Năvalnicul”, „Cap de primăvară” sau „Logodnicul Păsărilor”, și a fost fiul Dochiei, sora lui Decebal, un flăcău extrem de chipeș și iubăreț, care seducea femeile care îi ieșeau în cale și zeu al dragostei pe plaiurile dacilor și mai târziu ale daco-romanilor.

Numele său provine din cuvintele dacice trago (țap) și bete (picioare).

Ce nu ai voie să faci de Dragobete

Această sărbătoare a iubirii este și una a renașterii naturii, iar în ziua de Dragobete nu se sacrifică şi nu se cumpără animale. De asemenea, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci nimic de Dragobete, pentru a nu-i atrage furia. Dar, totuși, putem face curat în casă în această zi, tocmai pentru ca anul ce vine să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă.

Tradiția mai spune că trebuie să petreci în ziua de Dragobete și neapărat să atingi o persoană de sex opus, deoarece, în caz contrar, te va ocoli norocul tot anul sau vei rămâne fără pereche. Bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.

„Dragobetele sărută fetele!”

În vremuri de demult, în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuvincioase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Acest obicei se respectă chiar și astăzi, în anumite zone ale țării. Apoi, florile culese le păstrau la icoane până de Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare într-un ritual secret, aducător de noroc în dragoste.

Cei care participau la sărbătoarea de Dragobete, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Acest obicei a dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe „Dragobetele sărută fetele!”.

Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete.

Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.

Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi

Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobetele oficia nunțirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi, după cum informează Historia.ro.

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept „zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul de Dragobete cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.