• Ana Dragalina spune că iubirea e o serie de alegeri pe care le faci zi de zi.
  • Crina și Shiraz trăiesc o iubire nemuritoare, iar dragostea lor e subiectul unei cărți.
  • Cum știi că e the one? Spune Ana în cartea: „Secretele relațiilor care dăinuie”.

„Pentru tine aș merge până la capătul lumii”. În general, folosim expresia asta în sens figurat.

Dar există și excepții. Excepții fericite, probabil „până la adânci bătrâneți”. Dragostea e atunci când basmele devin cotidianul tău.

Visezi la o poveste de dragoste ca-n filme sau ca-n cărți? De când te știi. O vezi peste tot, în basme, în filme, în romanele de dragoste.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ

Prea puțin în jurul tău. Dar ea există și știi că o meriți. Meriți o iubire nemuritoare.

„Eu l-am manifestat pe el, am manifestat povestea noastră de dragoste”, spune Crina, o femeie îndrăgostită, de fiecare dată când vorbește despre Shiraz, soțul ei.

S-au cunoscut pe Tinder, s-au întâlnit în India, s-au mutat în Bali și acum trăiesc în Los Angeles

Ea româncă, el indian. S-au cunoscut pe Tinder, s-au întâlnit in India, s-au mutat în Bali, s-au căsătorit, iar acum trăiesc fericiți în Los Angeles.
Iubirea lor e molipsitoare.

Au inspirat-o pe Ana Dragalina să scrie o carte despre ce însemnă, de fapt, iubirea. O fi un dans nebun? Un câmp de luptă pe care pășești fără armă, fără aliat, dar cu răbdare și bunătate.

De fapt, e o alegere. Alegi să te reîndrăgostești, iar și iar.

„Iubirea e o energie, e oxigen. Toți avem nevoie de iubire în viață. Iubirea e fericire”, a spus Shiraz Patel.

„Când am văzut-o am zis oh, Doamne! Toți clopoțeii sunau. Totul a început să se întâmple. Și stiam de ceva timp că atunci când o s-o văd, o să știu că e „The one”. Și asta s-a întâmplat cu ea”, a mărturisit Shiraz Patel.

Iubirea pur și simplu este. Și nu vine pe nesimțite. Te inundă. Gândurile negre ți se topesc pe față ca niște fulgi albi de zăpadă și norii din suflet se împrăștie ca un scrum. Dispar. Rămâne fericirea.

Din prima lună după ce s-au cunoscut, vorbeau deja despre căsătorie. După 4 luni, a cerut-o și după alte 10 deja erau șoț și soție.

„Urma să o cer, eram speriat, eram nervos, inima îmi bătea foarte tare, beam whisky, pahar după pahar, ca să prind curaj. Am și memorat niște lucuri să-i spun în română. Cand a venit momentul și Crina se apropia, am uitat tot”, a povestit Shiraz.

Iubirea dintre Crina și Shiraz, subiectul unei cărți

Iubirea dintre Crina și Shiraz i-a deschis Anei mintea și sufletul.

„Se poate. Chiar se poate. Iubirea ca-n filme există.”

Așa că a plecat să o caute și ea. Și-a pus viața într-o desagă și s-a mutat în Bali. A devenit ce a vrut mereu să fie – scriitoare. Și-a scris sufletul într-o carte numită „Secretele relațiilor care dăinuie”.

„Mi-ar plăcea tare tare mult atunci când o să am copii, să le dau să citească această carte”, a spus Crina Andrei.

Scriind cartea, Ana a învățat că iubirea e despre a te reîndrăgosti, în fiecare zi, de tine și de cel de lângă tine.

Cum păstrezi pasiunea în relație

„Să te reîndrăgostești de tine, pentru că unii se plictisesc într-o relație pentru că nu se mai descoperă.

Și dacă vrei să-ți spun o picanterie, cum să faci să păstrezi pasiunea în relație pe termen lung, foarte mulți facem dragoste cu partenerul nostru atunci când apare dorința, ca și atunci când ni se face foame. Dar nu trebuie să așteptăm să ne fie foame. Trebuie să menținem acest foc. Cum mâncăm în fiecare zi, așa trebuie să ne dedicăm și menținerii pasiunii”, a spus Ana Dragalina.

Poate că nu avem toți parte de iubiri nemuritoare, care inspiră cărți. Poate că după o despărțire auzi doar zumzetul înfrângerii. Dar nu uita, doar trăind înveți literele vieții și doar așa vei știi să formezi cuvinte. Cuvinte care îți vor spune cum să te reindragostesti.