Petre Roman, despre ce au pierdut românii după evenimentele din ’89: „Acest exercițiu de privatizare s-a transformat de prea multe ori în jaf și lichidare”

Petre Roman îți spune pentru ce a meritat să îți riști viața în 1989.

Petre Roman: „Au câștigat foarte mult. Adică trăim într-o societate liberă. Astăzi ,fiind și membri ai Uniunii Europene, trăim într-o societate a unei grupări democratice, economice, în primul rând, de foarte înalt nivel. Foarte multe lucruri au evoluat, în România, spre bine datorită acestui fapt, că suntem membri ai Uniunii Europene.”

„În același timp, au fost și pierderi. Din păcate, n-au fost doar pierderi colaterale. Pentru că oamenii au dorit, e adevărat, atunci după revoluție ca să rămână cu ceea ce era, cât de cât, bine în regimul acela și să aibă toate binefacerile occidentale. Nu se poate așa ceva.”

Cel pe care îl știi drept primul șef de guvern al României post-comuniste îți explică și ce au pierdut românii după revoluția din 1989.

Petre Roman: „Evident că erau de prevăzut și niște sacrificii legate de tot ceea ce înseamnă o economie ineficientă. Ineficientă e puțin spus. Dezastros de ineficientă. Dar, din păcate, acest exercițiu de transformare, de privatizare s-a transformat de prea multe ori în jaf și lichidare.”

„De aici și sentimentul oamenilor că au pierdut mult mai mult decât, de fapt, era normal să se piardă. Asta este o stare pe care românii o au. O știm foarte bine. Există și o anumită nostalgie pe care nu o pot considera, în niciun caz obiectivă, rațională, dar care există.”

Exit mobile version