- 17 decembrie 1989 este ziua masacrului de la Timișoara
- Armata din Timișoara primise indicativul Radu cel Frumos, intrând în stare de război
- Rozalia Irma Popescu avea 55 de ani și era pensionară. A fost ucisă de un TAB la ora 14.30
- 59 de oameni au murit împușcați și sute au fost răniți pe 17 decembrie la Timișoara
Auzi cuvântul revoluție și îți sună tot mai abstract după 31 de ani. Chiar și pe 17 decembrie 1989 părea ceva ireal la Timișoara.
Advertisment
Ioan Savu: „A fost o atmosfera, părea ireal, era greu să-ți imaginezi că lucrurile se desfășoară… parcă era într-un film, foarte aproape de ecran și vezi, dar practic erai parte a ceea ce se întâmplă.”
Era duminică și ministrul Apărării din acel moment, Nicolae Milea, ceruse armatei să traverseze Timișoara într-o demonstrație de forță.
Recomandări
Corneliu Vaida: „Am vrut să trecem podețul și pe podeț era un ofițer cu doi sau trei soldați, care ne-a blocat accesul. Noi l-am întrebat: „Dar de ce nu ne lăsați?”, zice: „De parcă nu știți ce s-a întâmplat.. Nu aveți voie!”. Noi am vrut să insistăm și zice: „Vedeți că vă împușc”.
„El era cu pistolul în mâna. Soldații erau foarte speriați, țin minte că unuia ii curgea și o lacrimă și așa încet, cu o mână, a scos încărcătorul, cu teamă să nu-l vadă ofițerul, și să-mi arate că el nu are cartușe. N-am vrut să forțăm, ne-am retras.”
Doar că ordinele erau clare după insuccesul represiunii protestelor de sâmbătă.
Corneliu Vaida: „Cordonul de armată a înaintat, dar, în același timp au pornit TAB-urile, care erau staționate pe strada dinspre podul Decebal. Și două TAB-uri au venit și au început efectiv să ne hăituiască prin intersecție, care este o intersecție destul de mare. Și cum fugeam noi așa cu TAB-urile în spatele nostru, la un moment dat am auzit un urlet și când m-am întors, la 2-3 metri în spatele meu TAB-ul trecea peste o femeie.”
Prima victimă a revoluției este Rozalia Irma Popescu. Avea 55 de ani și era pensionară. A fost călcată de un transportor blindat la 14.30.
Corneliu Vaida: „Nu știam cine era, nu ne cunoșteam aproape niciunul. În afară de prietenul meu, nu știam pe nimeni care era acolo. Atât am reținut doar că era o femeie relativ în vârstă și avea o plasă din care ieșeau două franzele.”
„Ce să vă spun.. e una din imaginile care cred că n-o să mi se șteargă niciodată din minte. A trecut TAB-ul peste ea și s-a apropiat de mine, eu fiind mai sprinten am fugit și m-am aruncat în jos pe taluz către râu, către canalul Bega, și de acolo am fugit spre stânga în aval și m-am urcat înapoi. Oamenii erau pe la balcoane, se uitau ca la meci.”