- OMS a publicat un tabel cu 167 de vaccinuri COVID-19 la care se lucrează în acest moment.
- 28 dintre ele se află în faza de testare pe oameni.
- Bogdan Tamba, coordonatorul Centrului Avansat de Cercetare Dezvoltare în Medicina Experimentală de la Iaşi, îți explică situația vaccinului.
Luni, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut public un tabel în care sunt trecute toate cele 167 de vaccinurile împotriva COVID-19 la care se lucrează în acest moment, în lume.
28 dintre aceste vaccinuri sunt în faza de testare pe oameni.
Ce prespune asta îți spune Bogdan Tamba, coordonatorul Centrului Avansat de Cercetare Dezvoltare în Medicina Experimentală de la Iaşi.
Tot el îți va spune şi când crede că am putea avea un vaccin, pentru că faza clinică a testării unui vaccin are de fapt trei faze.
În Faza 1 se testează siguranţa şi toxicitatea la om: 5 – 15 pacienți
„Este o fază în care mergem cu paşi mărunţi, în care încercăm să vedem, în primul rând, dacă acel medicament sau, în cazul de faţă, acel vaccin este sigur, dacă nu face rău”, a explicat Bogdan Tamba.
Faza 2 presupune testarea pe sute de pacienţi
„Începem să ne uităm şi la eficacitate, adică să vedem dacă acel medicament este bun sau nu.
În cazul de faţă, să vedem dacă acel vaccin induce un răspuns imun, antrenează sistemul imunitar al organismului să recunoască o potenţială infecţie cu SARS-CoV-2 şi să îl atace, să protejeze organismul de o simptomatologie clinică şi de toate problemele de sănătate pe care le vedem”, a adăugat Bogdan.
În Faza 3 se testează mii sau zeci de mii de oameni
În Faza 3 se testează pacienți din toată lumea, din cauza diferențelor genetice și biologice.
„Ne dorim un vaccin pe care putem să îl dăm la toţi pacienţii sau la cât mai mulţi”, a mai spus Bogdan Tamba, coordonatorul Centrului Avansat de Cercetare Dezvoltare în Medicina Experimentală de la Iaşi.
- Prezența lui Donald Trump la finala Cupei Mondiale de la New York provoacă măsuri grele de securitate pentru public
- Cum poți să fii fericit chiar și la 34°C? Medicii avertizează că depresia de vară este o afecțiune reală
- Modelul Kimi K3 devine cel mai mare algoritm open-source din lume. Tehnologia chineză atinge un prag record de 2,8 trilioane de variabile
- Noul sistem de frontieră al Uniunii Europene provoacă creșterea timpilor de așteptare în aeroporturi
- Finala Cupei Mondiale încheie o eră în fotbal dar deschide o nouă eră a tehnologizării fotbalului